Autor:	Nicu Hăloiu ( Nicu Hăloiu ) - [ ESEU ]
Titlu:	Necesitatea

Necesitatea ... Poţi fugi, poţi încerca sã te ascunzi, însã destinul te va gãsi oriunde. Existã â€"eu îi spun- paradoxul destinului. Adicã acea situaţie limitã când cumva, n-are importanţã cum, afli ce se va petrece cu tine în viitorul apropiat. Şi vrei sã eviţi asta. Paradoxul destinului lucreazã aşa: indiferent cã se petrece sau nu ceea ce era deja ştiut, oricare din variante face parte din destin, numai cã pe ”ramuri” diferite. Destinul nu este o line, ci un copac. Nimic din naturã nu este mai asemãnãtor destinului precum este copacul. Copacul este destinul, iar crengile lui, ramurile lui, sunt doar variante care fac parte din aşa-zisul liber arbitru. Putem alege, însã orice alegere a noastrã ne va situa tot în spaţiul-timp definit de copacul-destin. Orice decizie am lua, ea face parte din destin. În afara copacului nu existã nimic, doar spaţiu gol. Probabil ieşirea din destin, situarea în afara lui înseamnã ieşirea din lanţul karmic, libertatea supremã, nonfiinţa, Nirvana. Şi la fel de probabil este paradoxul situaţiei în care situarea în Nirvana face parte tot din destin, deci nu e nimic în afara lui. Iar Nirvana sã nu fie altceva decât iluzia libertãţii absolute, contopirea cu divinul, nonexistenţa, nemişcarea, golul, neantul absolut, starea de nimic. Nimicul fiind în schimb potenţialul absolut, sãmânţa absolutã a oricãrei manifestãri, vidul suprem cu rol de necesitate supremã. Nimicul este de fapt tot ce poate fi dar nu este încã. Iar ceea ce poate fi orice, este de fapt totul. Nimicul reprezintã ”nevoia de nevoie”. Deci la început nu a fost Cuvântul, ci Necesitatea. În Univers, absolut nimic nu se petrece dacã nu ar fi necesar. Necesitatea e totul. Iar pentru împlinirea a tot ceea ce este necesar, existã Destinul, care leagã totul, întrepãtrunde totul, face sã se petreacã acele evenimente necesare atingerii scopului suprem şi totul converge cãtre împlinirea necesitãţii absolute, Dumnezeu, cel care este prin el însuşi pentru cã trebuie sã fie. ”Eu sunt cel ce sunt”, ”Primul şi Ultimul”, Alfa şi Omega”. ”Începutul şi Sfârşitul” le spune Iisus uceniciulor sãi. ”Eu sunt Calea, Adevãrul şi Viaţa”, adicã cel ce este pentru cã trebuie sã fie! Iisus este Scopul şi Cauza, Nevoia şi Satisfacerea, Întrebarea şi Rãspunsul. în cele din urmã, pe fiecare dintre noi înspre asta ne duce destinul, iar oricât de mult l-am ramifica, tot acolo vom ajunge, la contopirea cu cel ce este cã trebuie sã fie. Ordinea ... La început a fost haos, Haos absolut, fãrã rost Era nevoie de logos Cuvântu-ntrupat în ”sã fie”! Şi într-o clipã, totul a fost. Şi totul a devenit poezie! ... Nu era cer, nici pãmânt, Doar nevoia de tot, absolutã Şi o luminã era, nenãscutã Din care-a fost întrupat Cuvântul, Apoi s-au fãcut cerul şi pãmântul Şi s-a nãscut ”Eu sunt cel ce sunt”!

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]