Duşmanii
...
Ne strângeam odatã, viaţa la un loc,
În jurul unei vetre, în jurul unui foc.
Aceeaşi peşterã ne-adãpostea pe toţi
În faţã eram viii, în spate puneam morţi.
Nimeni nu avea nimic doar pentru sine,
Totul se-mpãrţea şi ne era tare bine!
Ne iubeam cu schimbul, cãci aveam ruşine
Şi îngrijeam de mama pruncului ce vine.
Cei mai viguroşi plecam la vânãtoare
Ne dãruia planeta cele necesare.
Nu trãiam prea mult, n-aveam medicinã
Dar ne mai vindecam cu câte-o rãdãcinã!
Ne îngrijeam bolnavii, copiii şi bãtrânii,
Ştiam de la desenele ce le lãsau strãbunii,
Nu vorbeam de loc, nu ştiam cuvinte,
Comunicam prin sunete, iar sunetul nu minte.
Era o viaţã grea, dar tare minunatã
Eram mai fericiţi decât vom fi vreodatã!
Nu exista bogat, nu exista calic,
Azi avem de toate dar nu avem nimic.
Pãream atunci mai mult nişte orangutani,
Azi suntem mai oameni dar mai puţin umani.
Aşa eram noi atunci în era primitivã,
Acum, în noua erã, lumea-i în derivã!
...
Dar cine surpã lumea, cine sunt duşmanii?
De când au fost aduşi, duşmanii lumii-s banii!
