Frunza
...
Noaptea curge leneş, timpu-ncet se duce,
Florile-şi adunã frunzele pe fire
Stelele se sting. Pleacã sã se culce,
Luna-şi plimbã trena albã şi subţire!
...
Când şi când mai picã o funzã gemând,
De toamnã rãnitã, se culcã la pãmânt,
Nu peste multã vreme s-or auzi foşnind
Frunzele uscate, biciuite de vânt!
...
E început de toamnã, fructele sunt coapte,
Prunele pleznesc de grase, printre ramuri,
Rãcoarea nopţii scoate aburii pe geamuri,
Zorii sunt aproape, mai e puţin din noapte!
...
Mi se pare mie, sau timpul parcã trece
Ceva mai iute de la o vreme-ncoace?
Vara e gata. Şi-a luat haina sã plece
Şi de-abia la anul crede cã se-ntoarce!
...
Asta-i legea firii, nu avem ce face
Şi de-acum încolo, de va fi mai greu,
Cã toate s-or schimba aşa cum nu ne place,
Probleme nu ne facem, cu noi e Dumnezeu!
...
Dar acum mi-e milã de frunza care geme,
Pe caldarâm întinsã ca un bolnav ce zace,
De-aş putea sã-i spun, micuţo, nu te teme,
Cãci anul care vine, sã vezi, te vei înoarce!
|
