Amintirea vremilor ce vin
...
Iar de ne vom trezi, poate e târziu,
Mult prea târziu pentru omenire
Redusã doar la cazna de supravieţuire
Pe o planetã goalã, ajunsã un pustiu!
...
Iar de vom scãpa câţiva oameni doar,
Ne vom întoarce de unde-am fost plecaţi,
Spre vechile mãciuci, spre iadul cavernal,
De parcã n-ar fi fost vreodatã evoluaţi!
...
Vom fi puţini, de-abia de strâns o turmã,
O turmã rãtãcindã-n timpuri ancestrale
Ce va lãsa pe-alocuri vreo timidã urmã,
Urmã de om cãzut printre animale!
...
Şi vom fi ce-am fost, dacã nu mai rãu,
Pe-acelaşi palier cu regnul animal,
Pentru cã omul sieşi şi-a devenit cãlãu,
Împins în bezna minţii de un demon global!
...
Şi sigur vom gãsi câteva morminte
Ce ne-or pãrea ciudat,e şi va vibra în noi
O coardã ce ne-aduce de ceva aminte,
Cã am mai fost pe-aici, dar nu aşa de goi!
