Ştirile pe foarte scurt
...
Cetãţene Cutãrescu, ştii de ce te afli-aici?
Nu ştiu, şefu, cã m-au sãltat cu fulgi cu tot!
Recunoşti c-ai bãut bere şi ai mâncat nişte mici?
Recunosc!
Pãi dac-ai primit pomana, de ce nu te-ai dus la vot?
Şefule, sã moarã mama, am martori cã eu am vrut,
Dar au venit ãialanţi care mi-au dat mai mult
Şi atunci m-am dus şi am votat cu ei,
M-au luat cu maşina, ne luau câte trei
Şi am votat la mai multe secţii de votare,
Unde-am bãut şi bere şi am mâncat sarmale,
Sã-ţi fie ruşine, te vãd om bãtrân,
Ai deja o vârstã ai pãrul cãrunt.
De-asta trãieşte prost poporul român.
Pentru cã românii nu-s oameni de cuvânt!!!
...
Tot iese un preşedinte şi cere arme, arme, arme
Cã l-au nãpãdit muscalii şi nu ştie cum sã scape,
De-mi vine sã-l iau la şuturi şi sã-i trag câteva palme,
Ä‚sta vrea sã lupte-ntr-una toatã lumea sã o-ngroape!
Tot rãzboiul ãsta-i şmecher şi are un scop ascuns,
Scop ce-l ştie-ntreaga lume dar pare de nepãtruns,
Deşi se ştie foarte bine cã ţara zevzecului de zbiarã
N-are niciun drept sã fie, cã istoric n-a fost ţarã,
Dar a devenit fieful intereselor obscure
Ale oculţilor globali ce au bani dar n-au scrupule,
Care aveau de mult acolo tot felul de laboratoare
Unde fãceau experienţe pe oameni, îngrozitoare
Şi-acum vine mãscãriciul sã se plângã lumii-ntregi
Cã fac muscalii-n ţara lui abuzuri şi fãrãdelegi.
Iar occidentul a pus botul şi-l crede pe maimuţoi
Şi nu-i pasã cã aşa apropie lumii sfârşitul,
Pentru cã prin rãzboiul ãsta îşi diversificã profitul
Şi uite-aşa se-ndreaptã lumea cãtre ultimul rãzboi!
...
Lumea-ntreagã e bolnavã prin tot ce se petrece-acum,
Omenirea e pe ducã, e pe ultimul ei drum,
Nu ştim cum se va petrece, dar va fi apocalipsã,
Toţi profeţii au spus asta dar n-au dat o datã fixã,
Sau poate nu ne dãm seama pentru cã suntem încã vii
Iar noi trãim Apocalipsa de fapt, în fiecare zi!
Şi vom rãmâne victimile vremilor şi neputinţei
Câtã vreme nu trezim în noi legile conştiinţei,
Cât timp averea şi puterea sunt cele ce ne motiveazã,
Iar plãcerea ne devine cel mai puternic stimulent,
Vom rãmâne fiecare, bipedul ce se holbeazã
La moartea acestei lumi, nedumerit şi indolent!
...
Nu mai spun de Europa, cã în Schengen nu ne vrea,
Cicã nici nu trebuia sã fim la ei în comunitate,
Au ãia de-acolo un IQ de mai slab nici cã se poate,
Aşa-i când suferi de-mbuibare şi trãieşti având de toate,
Multe explicaţii n-am, însã vã spun din experienţã,
Proştii nu ne vor în Schengen din teamã de concurenţã!
Olanda e cea mai fricoasã, cã va deveni Constanţa
Un port atât de puternic cu care ne creştem importanţa,
Şi cum s-au obişnuit cretinii sã ne vorbeascã de sus,
Sigur n-o sã le convinã cã vom avea ceva de spus!
Nici nu este de mirare cã toatã turma de anoşti,
Ne-au tratat pe noi, românii, ca pe-o naţie de proşti,
Câtã vreme la capitolul de politicã externã
Ne reprezintã impotenţi cu drapelul pus în bernã,
Dar şi noi suntem de vinã cã ne tot ducem sã votãm,
De treizeci de ani într-una aceeaşi clasã de pungaşi,
Şi-apoi ne vãitãm în umbrã, nevãzuţi şi cârcotaşi!
...
Şi dacã din suveranã, ţara azi e-o colonie,
Sã ne pregãtim, cã vine, cea mai mare pandemie,
Cicã pãpuşarii lumii sunt foarte tare supãraţi,
Cã din circul pandemiei n-au ieşit morţii scontaţi,
Cã vaccinare-a fost degeaba, tratatã cu indiferenţã
De-aceea murim mai puţini, cã n-are nici eficienţã,
Dar dacã oamenii nu mor, iar totul este în zadar,
Vor transforma rãzboiul ãsta, din clasic, în nuclear!
...
Pentru toţi aceia care n-au fost aici de la-nceput,
Vom prezenta în continuare ştirile pe foarte scurt:
...
Români nu o duc bine pentru cã nu-s de cuvânt,
Un preşedinte cere arme, cicã rãzboiul lui e sfânt,
Ghicitorii lumii spun cã vine o apocalipsã,
Însã-i mister când va fi, nu existã datã fixã.
Nu avem voie în Schengen cicã suntem second hand,
Dar asta nu e de-ajuns, nu ne mai vor europeni
De parcã am proveni dintr-un ghetou de melteni.
Şi ne mai paşte-o pandemie venitã din no man-s land!