Şi totuşi, scriu!
...
Aşa, fãrã talent, aş vrea sã scriu,
Sã scriu în versuri, deşi ca poet,
Sunt clasic, anacronic, desuet,
Iar cum se scrie astãzi, eu nu ştiu!
...
Şi dacã scriu, despre ce sã scriu?
Despre nopţile cu lunã, despre soare,
Când privind în jur, constat cã ştiu
Cã în scurtã vreme ţara mea dispare?
...
Despre ce sã scriu, cã e sãrat covrigul,
Despre cum aratã lumea în prezent,
Când românii-ndurã iarãşi frigul,
Cã n-au bani de gaz şi de curent?
...
Sã scriu de toamnã şi-al frunzelor covor?
Despre iarnã cã ne-a fãcut un semn,
Când vãd sute de vagoane cãrând lemn
Din România noastrã spre Europa lor?
...
Sau mai degrabã sã scriu despre copaci,
Cum sunt tãiaţi cu sutele de mii,
Sau despre românii ce sunt tot mai sãraci
Şi-abia cãsãtoriţi nu mai vor copii?
...
Despre ce sã scriu, c-atât aş scrie
Despre visul nostru de democraţie,
Dar nu pot, când totu-i o hoţie,
Când totul este jaf, minciunã, tâlhãrie!
...
Dar, aşa cum pot, atâta cât mai ştiu,
Despre ce vãd în jur, eu totuşi, scriu!
Din tot ce pot sã fac, atâta mi-a rãmas,
Sã scriu cum România dispare pas cu pas!
|
