Îndrãznealã
...
Deşi lumea mai nou culege doar tristeţe,
Iar mitocãnia se învanţã-n şcoalã,
Mai simt uneori o adiere uşoarã,
O aromã de vis, un strop de tandreţe
Atunci când fãptura-ţi prin faţã îmi trece.
În rest ce sã spun, parcã piere orice speranţã
Într-o lume deja condamnatã.
Dar amândoi, plini de cutezanţã
Prin lãstãrişul atâtor clipe goale.
Mergem spre soare împreunã-mbrãcaţi
În flori de hârtie şi fermecaţi
De amintiri cu cioburi de lunã,
Îndrãznim sã fim mulţumiţi,
Dar mai mult, îndrãznim sã mai fim
Tot mai netrişti, pentru cã exist şi exişti!
