Nesperanţã
...
De ce m-am nãscut aici?
De dragu-acestui colţ de rai,
Al acestui brav popor
Şi al celestului sãu grai,
Clar ca apa de izvor
Ce susurã cântând din nai!
...
De dragul doinelor de dor,
Al basmelor care mã poartã
Dincolo de cer şi soartã
Pe bidivii uşor ca fulgul,
Pe tãrâmuri fermecate
Unde s-a nãscut amurgul,
Pe tãrâmuri nevisate,
Unde clopotul nu bate,
Pentru cã nu este moarte
Unde nu este suferinţã,
Unde toate-s cu putinţã
Cãci spre bucurie-s toate!
...
Aici dorul mã cuprinde,
Ascult copii cântând colinde,
Îmi plac doinele de dor
Cântate de acest popor,
Ce l-a dat pe Eminescu,
Coşbuc, Creangã şi Enescu!
...
Deşi, regret de când mã ştiu,
Cã m-am nãscut prea târziu
Şi-acum constat cã aici,
În ţara-n care m-am nãscut,
Stãpâni sunt nişte mãscãrici,
Trãdãtori, escroci, lichele
La pofte mari, la creier mici,
Cã-n ţara de doinã şi de dor,
Aflatã azi sub stãpânirea lor,
Înfloresc gunoaie şi manele,
Prea multã bucurie n-a rãmas
Şi moare sfâşiatã pas cu pas!
...
Mai constat cã minunatul grai
Cel mai pur şi limpede izvor
De creaţii divine şi nemuritoare,
Din care bând nu te mai sãturai
Plin de doine de colinde şi de dor,
A ajuns bãtaia de joc a tuturor,
Pocit de habarniştii din nãscare!
...
Iar poporul ce-a fost odatã brav,
De fricã şi prostie e bolnav,
Bolnav de nesimţire şi hoţie
Lipsit de credinţã şi luminã,
Eu nu cred sã-şi mai revinã
Nici dus la autopsie!
|
