Adevãr?
...
Stã omul şi se-ntreabã, privind pierdut cãtre stele,
Poate cã ce trãiesc acum e doar rodul minţii mele,
Sau cumva mi-e activatã o altã creangã temporalã
Şi-acum nu fac decât trãiesc în lumea lor imaginarã?
...
Parcã-i tot mai evident cã-ntreaga lume e supusã
Unei minciuni grosolane, totul pãrând o matrice
Un program dintr-un computer aflat undeva ascuns
Şi nu poate nimeni vãlul de pe ochi sã şi-l ridice,
Câtã vreme lumea-ntreagã la o cireadã e redusã,
Iar adevãrul rãmâne-o tainã imposibil de pãtruns!
...
Stã omul şi se întreabã privind pierdut cãtre stele
Dacã nu-s nãscut degeaba, care-i rolul vieţii mele?
De ce totul pare-a fi o scenã dintr-un spectacol,
Iar viaţa-i închipuire, nicidecum vreun miracol?
...
Dacã omenirea-ntreagã-i o imensã baterie,
Un izvor imens de hranã pentru fiinţe nevãzute?
Iar realitatea noastrã e un scenariu, o regie
În care noi jucãm rolul unei turme de cornute?
