Nici nu e de mirare...
...
Românii, au majoritatea, acelaşi numitor comun,
Aproape fiecare dintre ei crede cã este cel mai bun,
Nu conteazã cã-i meltean sau agramat cu facultate,
El se poartã şi vorbeşte de parcã le-ar şti pe toate,
Convins fiind cã nu greşeşte şi cã ştie foarte multe
Vorbeşte atât de mult cã n-are timp sã mai asculte.
...
Iar decât sã-l contrazici, dã-ţi iute una peste gurã,
Dacã îi combaţi pãrerea te-alegi cu o înjurãturã.
La înjurãturi românul în lumea-ntreagã e expert,
Dacã-ncepe sã te-njure te face ca pe-un rac fiert.
...
Şi sã nu crezi când îţi spune românul cã e curajos
Într-un clasament pe neamuri, românii sunt foarte jos
Ei fãrã sã cârteascã rabdã tot ce-n spate li s-a pus,
Iar privit îndeaproape, poporul ãsta doarme dus.
Doarme dus de-atâta vreme încât ţara lui bogatã,
Prin trãdarea alor sãi, pas cu pas i-a fost furatã!
...
Românu-i uşor de prostit şi ieftin de cumpãrat,
Se vinde pe mai nimic apoi priveşte-n lung şi-n lat
Şi i se pare cã strãinul are ţara mai frumoasã,
Dar prin ţara lui când trece, cât gunoi în urmã lasã!
...
Sã aibe bani de fudulie, pentru maşini şi haine şic,
Românul îşi vinde ţara strãinilor, pe mai nimic,
Dar nu-i pasã câtã vreme duce-o viaţã ca afarã,
Aş curios ce face când s-o trezi şi n-are ţarã!
...
Dar presupun cã şi atunci tot ce ştie el va face,
Adicã va vorbi într-una şi-apoi va dormi în pace!
Din când în când se trezeşte şi se duce de voteazã
Iar de crede cã-i deştept, altceva nici nu conteazã.
...
Iar aleşii lui trateazã românii de parcã ar fi o turmã
Şi de-aceea de o vreme îl rog frumos pe Dumnezeu
Miluieşte Doamne poporul ãsta împovãrat de greu
Şi mai dã-i Doamne românului, mintea de pe urmã!
