Decorul
...
Acelaşi trist şi anost decor,
Precum un preacãlcat şi prãfuit covor,
Atâtea alte vremuri cu-acelaşi nãrav.
Omul jucând rolul naivului actor
Pe scena vieţii lui, de spectator bolnav!
...
Adus cu forţa sã-şi joace propriul rol,
Biet saltimbanc ajuns de râsul tuturor,
De mult prea multe ori mãscãrici erou,
De fiecare datã vechi, crezând cã-i nou,
Iluzie trãitã la nivel de artã,
Ecou de viaţã ştearsã, searbãdã, ratatã!
...
Atuncea, mãscãriciul schimbã doar decorul
Alt cer pe scena vieţii, alt cer cu alte stele,
Se-aud rãzbind din salã aplauze rebele,
Deşi bolnav, actorul intrã bine-n rol,
De-a fi pe scena lumii actor şi spectator
Şi, cu banii strînşi, sã schimbe iar covorul!
|
