Recviem
...
Cum oare se numeşte cântul de final
Când totu-i prea târziu şi în zadar?
Mi-am amintit; recviem.
Şi mã tem cã pentru neamul ãsta tãcut
E prea târziu, nu mai e nimic de fãcut
Şi ne-apropiem de sfârşit!
...
O, ţara mea de doinã şi de dor,
Ajunsã azi metresa tuturor,
Tãrâm de vise, colinde şi balade
Fã din lunci rovine şi din vãi posade
Trezeşte neamul ãsta cumsecade,
Cuprins de somn, total nepãsãtor,
Ridicã-l sã fie iarãşi un popor
Sã ia câte un par, o coasã, un topor
Sã frângã veneticii hotãrâţi sã prade!
...
Iar dacã n-au curaj şi se tem,
Sã se gândeascã în ultimã instanţã
Cã ei sunt României singura speranţã,
Înainte de-a pieri pe ritm de reqviem!
