De vrei cumva sã te întorci aici
...
Am îndrãznit a-ţi închina poeme,
A te cinsti cu slaba mea putere,
Spre-aţi pomeni lumina fãrã vreme,
Cea care-a adus multa-ţi durere!
...
Eu am scris, crezând cã fac bine,
Cã te cinstesc aşa, cu versul meu,
Cã ai adus lumina lumilor divine
Precum adus-a focul Prometeu!
...
Naţiunea nu este mai treazã
Decât a fost atunci, în vremea ta,
Vino sã vezi, alunecând pe-o razã
Vino sã vezi ce s-a ales de ea!
...
Cu nimic nu suntem azi mai buni
Decât eram în vremea vieţii tale,
Vei vedea dacã te-ntorci din cale
C-am încetat de mult sã fim români!
...
Din tot ce-a fost, multe n-au rãmas,
Au rãtãcit şi graiul din strãbuni,
România se vinde pas cu pas,
De cãtre cei ce nu mai sunt români
...
Codrul tãu bãtrân e acum mai chel,
Mai chel decât ţi-ai putea imagina,
În mod barbar se taie azi din el,
Mult mai barbar decât în vremea ta!
...
În ţara asta nimic nu mai e sacru.
Totu-i furat, vândut, mãcelãrit,
Drapelul sfânt al ţãrii pângãrit
Şi precum pe vremea-n care ai trãit,
Nu e democraţie, ci un simulacru!
...
Îţi scriu toate astea sã nu-ţi fie dor,
Dor de ţara ce ai iubit-o-atât,
Românii azi nu mai sunt un popor,
Cu piepturile lor nu mai fac ţãrii scut!
...
De vrei cumva sã te întorci aici,
Îţi scriu sã ştii la ce sã te aştepţi,
Vei gãsi mult prea puţini deştepţi,
Ce n-au loc de hoardele de mãscãrici!
...
Câtã vreme-n ţarã imbecilu-i rege
Opera ta-n şcoli nu se mai studiazã,
Pentru cã mai nimeni nu poate-nţelege,
Cum poate luceafãrul coborî pe-o razã!
...
Dar mie mi-e dor de versul tãu frumos,
De rima ta frumoasã şi deşteaptã
Şi chiar dacã nimeni nu te mai aşteaptã,
Eu te rog pe-o razã sã cobori în jos!
...
Sã stãm de vorbã doar, ca doi români,
Doi români ce nu s-au vãzut de mult
Şi-n graiul moştenit de la strãbuni,
Tu sã-mi vorbeşti, iar eu sã te ascult!
|
