Sub picãtura toamnei
Aproape am ajuns
sã mângâi merii,
toţi pomii verzi
de rod înmiresmaţi,
de galben cãuaţi,
când ploaia verii,
cu ochi înlãcrãmaţi
stropea în soarta ei
copacii pe alei.
O crizantemã-aproape
de mine, a-nflorit.
E plinã via cu aripi de albine.
Sub picãtura toamnei,
din norii veşnic gri,
cuminte, cristalinã,
pe frunze ruginii
şi struguri în ciorchine
stã toamna ce-a venit.
Se-adunã în doline
un abur rãtãcit
şi nu e zi din viaţã
sã aibe vreun cusur,
aproape am ajuns
la tine, toamnã gri,
privindu-ţi taina vieţii din frunzele-arãmii,
oprind în mine vara,
cu verdele-i contur,
cu stelele din cer,
ce-n ochi vor strãluci.
|
