Misterul nopţii
...
Cade cortina peste lumea de jos,
luna cea nouã, deşirã de sus
caier de stele, rotirii supus,
gânduri fugare salvate de cer,
cântec ce-l cânt ca şi mama, duios.
Toate rãmân un mister!
...
Câtã splendoare pe cerul sticlos,
în noaptea ce curge spre adâncu-i apus,
câte clipe aşteaptã şi câte s-au dus
din timpul ce pâlpâie grãbit, efemer,
când luna cu voalul ei luminos
îmbracã totu-n mister!
...
Şi noaptea dispare coborând maiestuos,
în oceanul luminii frumos de nespus
când luna cea nouã, deşirã de sus
caier de stele, minunat giuvaer,
cântec ce-l cânt ca şi mama, duios.
Toate rãmân un mister!
