În toamna asta veche,
iubirea se trezeşte
şi-un vânt mai rece muşcã din frunze încã verzi.
Iubitul meu de-o viaţã, ascultã şi-ai sã crezi,
cã datoritã ei
iubirea mea trãieşte!
În foşnetul de frunze
sunt paşii noştri care,
alei pustii de-aramã
sub tãlpi au conturat.
Povestea vieţii noastre,
ce-n toamnã-a culminat
cu-aripi de porumbei,
spre cer
ar vrea sã zboare.
