Lumea basmului
Aş renunţa de bunãvoie la bãtrâneţea mea de-acum,
pentru poveşti la gura sobei, cu oameni de zãpadã
ce poartã cãciuliţe roşii, cu negru nas ce stã sã cadã
şi cu o mãturã-nfoiatã, în loc de mânã la costum!
Pe ramurile din-mprejur, fundiţe roşii, strâns legate
ce seamãnã cu flori de mac, de un roşu viu aprins,
mai tremurã încet, precum un foc mereu nestins,
în dansul lor unduitor, din calea unui vânt ce bate.
Iar brazi cu vârf înfipt în cerul cu stele albe, licãrinde
ce se aprind împodobiţi de neaua proaspãtã cãzutã,
încet, încet, alunecând, mã poartã-n lumea neştiutã
a basmului de-nchipuiri şi-a vremurilor de colinde.
|
