Se sparge ziua-n cioburi
şi zarea nici nu ştiu
cum pot sã o descriu...
o pupãzã prin scorburi?
Glumesc şi eu; doar peste
munţii Apuseni,
trãiesc în case pãmânteni
iar capre sus pe creste.
Sub nori, un verde crud
aduce stele albe,
lucind ca nişte nalbe,
toate dintr-un nud.
Ce toamnã e! Desculţã,
cu pãrul despletit,
pe munţi s-a nãpustit
şi-adunã în cãruţã
şi mere coapte, roşii,
şi pere cu dulceaţã,
şi cum e ea, glumeaţã
atâţã mâncãcioşii!
Ce sã mai spun acum?
A-ngãlbenit pãdurea,
se-aude-n deal securea,
pe coşuri iese fum...
Doar seara asta pare
cã n-are vindecare,
şi nu ştiu cum sã spun...
miroase şi-a magiun!
