Ne vânzolim
între dimineaţã şi searã
mereu cãlãtori
între noapte şi zi
scotocim prin sufletul
biciuit de atâtea nelinişti
tãcuţi
rumegãm felia de viatã.
Din cicatricea inimii
sertare goale de sentimente
cerşesc puţinã cãldurã.
Iar
ploaia de stele
ce cade peste tãcerile noastre
ne prinde ştrengãreşte
mânã în mânã
ne infãşoarã sufletul în petale roşii de maci
aducând pe buzele umede
cuvinte
care vor înflori
din aproape
în aproape.
