Marina se aflã la cumpãrãturi, în oraşul cel mai apropiat de locul ei de muncã. Nici de acolo nu este mijloc de transport în comun la întoarcere, mai spre searã. Tot autostopul trebuie sã-l foloseascã drept mijloc de deplasare. Acum nu îi mai este fricã, dar nu opreşte nici o maşinã.
Se face noapte devreme. E iarnã . E frig. Ceva mai încolo vede alte douã amãrâte. Acelea par sã se îndeletniceascã şi ele cu acelaşi lucru. Vorbeşte cu ele:
-Nu opreşte nimeni!
-Nu avem noroc!
Vin nişte bãieţi de treabã , dispuşi sã le adune de pe drum. Le promit intrare lesnicioasã şi cazare gratuitã la un hotel. Marina, încrezãtoare, se alãturã noilor ei tovarãşe. Aveau unde sã înnopteze,iar dimineaţã vor gãsi mai uşor un mijloc de transport spre destinaţia doritã.
Numai cã noile ei prietene nu aveau nici o destinaţie. În fapt, sunt duse în câte un apartament cu douã camere. Pe fiecare o aştepta câte un tânãr dornic de distracţie. Marina a întâlnit un ins cumsecade, care spunea cã e student şi cã locuieşte în ţinutul ei îndepãrtat.
,,Ce coincidenţã stranie!â€-gândeşte Marina.
Cãldura din interior şi un pahar de vin , nimic mai mult, au fãcut ca fata sã nu se împotriveascã deloc la ce a urmat. Presupusul student a adormit repede.
În zori de zi, fetele sunt scoase pe furiş din hotel. Au tren la o orã matinalã. Se întorc spre casele lor. Pânã la un punct, Marina cãlãtoreşte în acelaşi compartiment cu una dintre tovarãşele ei de noaptea trecutã. Nu-şi vorbesc. Stau la distanţã una de alta. Fata cealaltã pare tristã. Marina se simţea cam însinguratã, dar destul de încrezãtoare în ziua de mâine. Avea un loc de muncã în satul cel uitat de lume. Nu s-a gândit nici o clipã cã cineva fãcuse o micã afacere profitând de naivitatea ei.
