Într-o dupã-amiazã mohorâtã
de toamnã târzie
mã întorceam de la muncã,
îngândurat şi trist,
pe aceeaşi imuabilã alee
din acelaşi imuabil parc,
printre aceiaşi imuabili castani,
iar o frunzã desprinsã
de undeva de sus
mi-a cãzut pe creştetul capului,
mi s-a prelins pe frunte,
apoi pe umãr
şi s-a pierdut tãcutã
printre urmele paşilor mei
şi mai tãcuţi.
Când am ajuns acasã
şi-am dat întâmplãtor cu ochii
de aceeaşi imuabilã icoanã
de pe acelaşi imuabil perete
dinspre Rãsãrit
am tresãrit
şi m-am trezit spunând:
Iartã-mã, Doamne,
am uitat sã-Å¢i sãrut mâna!
