Ma asez intr-un ungher al viselor mele
si incet, ridic privirea spre Dumnezeu
clipele se scurg luand cu ele infinitul din mine
rasfirandu-se printre stele,
sau luand calea vanturilor
la rascrucea propriului Eu.
Ma intind pe pajistea inimii mele
iar firul de iarba imi pare mister,
sunt graunte de viata, micime nedeslusita
a ideii caci nu mai sunt
cum am fost pana ieri...
Iubesc viata, iubesc clipa din mine,
iubesc singuratatea ce dinlauntrul meu vine,
ma asez pe stanca tacerii, a viselor mele,
la Dumnezeu privesc
chiar de intrebarile-s grele.
