Am privit cãtre stele cu gânduri reci
apoi am îngenunchiat la poalele toamnei
aşteptând cãldura frunzelor sã se aşterne
peste inima mea ascunsã privirilor.
Nu am crezut cã voi putea zâmbi, şi culorile toamnei
mi-au trecut cu un foşnet uşor peste buze, s-au aşezat peste ultimul surâs
ce se adãpostea în colţ de suflet
uitat prea devreme în leagãnul veşniciei.
Picioarele mi-au fost cuprinse în ţãrâna brumatã,
cu capul plecat am implorat sfânta milã
sã mã dezlege de pãcatul iubirii şi,
cu mâinile tremurând m-am regãsit
într-un târziu de toamnã, cu sufletul ruginit
scrijelind pãmântul ce îmi devenise cer.
