Din a cerului oglindã
Se reflectã praf de stele
În privirea-ţi muribundã,
În tacerea de pe piele.
Tâmpla ta, de timp crestatã
Sprijinitã ţi-e de pumn.
Ai gândirea exilatã...
Parcã te transformi în scrum.
Arde-n tine disperarea
A atâtor vieţi pierdute;
Resemnat, aştepţi chemarea
Cãtre cele nevãzute.
E târziu în tine, parcã,
Eşti departe cu simţirea:
“Şi de mor acum - ce dacã?
Cred cã asta-mi e ursirea.
Nu-mi aduce flori la groapã,
Sunt cu tine-n veşnicie:
Tot ce vezi - e o etapã.
Tot ce speri - zãdãrnicie.
Nu fi trist cã fug departe:
Ţi-s în suflet la o şoaptã.
Nu mã tem deloc de moarte,
Nu cobor, ci urc o treaptã.
Lasã-ţi dorul sã mã plângã
În duminicile reci!
Vreau cu lacrimi sã mã ningã,
Vreau cu zgomot sã mã-neci.â€
