Murmurul stins de neîncetatã rugãciune
Freamãtã pânã în adâncul tainic al codrilor
Sihaştrii nemuritori cu a lor înţelepciune
Trãiesc de-a pururi pânã la sfârşitul vremurilor.
Departe de valurile lumii efemere
Adânc în inima infinitã a lui Dumnezeu
Unde dispare încet orice urmã de himere
Iar ramurile luminate ajung la apogeu.
Cuvintele sfinţilor se transformã-n frunze
Ce coboarã lin pe pãmântul colindat de oameni
Pictându-şi vieţile pe nenumãrate pânze
Le adunã cu gândul cã devin şi ei asemeni.
Adâncã smerenie cere însã primenirea
Tãcere deplinã şi a corpului nemişcare
Sã se risipeascã toatã închipuirea
Viaţa petrecutã-n a voinţei sacrificare.
Aureola de iubire se-aşterne pe Pãmânt
Din eterul impregnat de tãcerile alese
De la-nceputul lumii fãcut un sacru legãmânt
Opânzã de iubire linã din inimi se ţese.
Din volumul *Aminteşte-ţi de Sine*(editura eCreator)
