Era între ei
o linişte vie,
ca aerul dinaintea rãsãritului,
plin de luminã infinitã...
El cãuta prin lume
ceva ce nu putea numi,
iar ea purta în suflet
un dor fãrã chip.
Fãrã sã ştie,
mergeau pe acelaşi drum,
în aceeaşi vibraţie,
spre aceeaşi întâlnire.
Apoi, privirile lor
s-au intersectat.
Şi totul a devenit linişte.
În ochii ei,
el a gãsit pacea.
În ochii lui,
ea a gãsit adevãrul.
Nu au avut nevoie de cuvinte.
Sufletele lor
se recunoşteau deja.
Atunci au înţeles:
iubirea adevãratã
nu înseamnã sã cauţi,
ci sã recunoşti.
Şi de atunci,
nu au mai fost doi
ci aceeaşi luminã
privindu-se
din douã trupuri.
