Totul tace în jur este doar zgomot,
Greierii cântã şi apoi ploaia izbãveşte,
Doar vântul împãrãţeşte şi comandã,
Doar gândul se face poveste.
Limba aceasta de sãrutãri
Şi cãldura pielii sufletului
Şi fantomele erorilor,
Sunt ce-a mai rãmas din ce trebuie.
Cãlãtoresc doar cu mintea,
Numãrând paşii teoretici,
Fluturând în surdinã fluturi,
Ca steaguri zdrenţuite în apus.
-Tu copile poartã cu dragoste,
Imaginea şi dorul trecutului
Şi adu înapoi un cuvânt de mângâiere:
Reflexul nemuririi.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
"Ceea ce mã copleşea era drama mea lãuntricã. CAMIL PETRESCU, T. III"
Este un pic de teatru când poetul întruchipeazã poezia şi fiind fãrã de credinţã joacã un rol ca şi o dramã. În plus chiar dacã a face poezie e un act de valoare subiectiv, naşte în mine din realitatea obiectivã
şi prinde o formã ce o descriu.
