Pe o veche carare,
Intr-o padure batrana,
Pe Kogaion sacrul munte,
Sade un batran preot.
Inconjurat de necuvantatoare,
Singurele fiinte ascultatoare,
Ce ii sorb cuvintele,
Si il vegheaza neincetat.
De cand geto-daci l-au abandonat,
Credinciosul lui Zamolxe,
Tara o cutreiera,
Semeni ocrotindu-i.
Ramanand o minoritate,
Haita lui nu o mai zaresti,
Doar auzindu-i glasul,
Si blana lui zarindo,
A Marelui Lup Alb.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
@antonpatrichi: stimabile, eşti în mare vervã la comentarii... Numai cã, uneori îţi place sã comentezi mai mult în afara subiectului, ceea ce n-ar fi rãu atâta timp cât nu aduci atingere vreunui coleg. O criticã fãcutã la obiect, cred eu, e mereu folositoare, ştii şi tu asta. Totuşi, te sfãtuiesc sã pãstrezi o limitã a decenţei, aşa încât unii colegi sã nu se simtã lezaţi şi sã sesizeze nuanţe neplãcute sau incorecte în felul tãu de a aprecia lucrurile. Succes!
Elma şi antonpatrichi sã dea dovadã de voinţã de a scrie poezie în limba românã şi de decenţã în comentarii, nu sã strige: vai, e o infracţiune la adresa limbii, la orice suspiciune. Ruşinicããã!
@eldertea, nu exagera!
Elma are dreptate, e clar cacofonie! Dacã autorul vrea sã şi-o însuşeascã, e treaba lui. În orice caz, o editurã serioasã nu i-ar accepta aşa ceva. Sã nu-mi ziceţi cã postmodernismul de azi a trecut şi de bariera cacofoniei. Limba românã e una şi regulile ei sunt clare.
Eu cred ca perseverezi în prostie, Elma. Ca sã nu fie cacofonie, probabil cã omul ar fi trebuit sã scrie ,Lupul roşu,, doar ca sã fii şi tu mulţumitã. Sã-ţi fie ruşine!
