totul e clar acum
vulturul dupã atâtea milenii
de sfârtecãri orbeşti
(Zeus demult s-a retras bosumflat
într-o firidã de spaţiu)
nu-l mai despicã
Prometeu poate sã rotunjeascã în sine lumea
dupã cum spiraleazã magie
iubirea
vulturul
fratele tãu al tuturora
ciocãneşte cu prezenţã minunea vie
din coasta planetei
(cu fiecare cioc împlântat în titan
încã un ochi s-a deschis în penajul lui)
în timpul tãu sincopat de-adormire
doar din rutinã scuturã ciocul
prin secoli sã elibereze din Prometeu lumile
deja mântuite în visul sãu
doar o fantã desãvârşirea aşteaptã
planeta
s-o smulgã din neguri
rãbdãtor Prometeu albãstreşte zenituri
pe stâncã înlãnţuit sculpteazã
lutul din noi
sã-nceapã sã strãluceascã!
