rometeu rotunjeşte în sine lumea
în spirã curge iubirea magie
pe stâncã înlãnţuit (el însuşi o stâncã care timp auriu
cãrarea clipei pietruieşte)
darul suprem împleteşte el şi focul efemerul
cu veşniciile deghizate
focul cel sacru artezianã la toate rãscrucile noastre
spiritul în smerenii aşteaptã
sã ne-adape în palma destinului
de stâncã înlãnţuit Prometeu sculpteazã zenituri
lutul din noi rãbdãtor alchimizeazã
sã-nceapã sã strãluceascã!
prometeul din noi
aprinde focul sã ardã lumea de dinlãuntru
ca o minune vie !
