Un descântec confuz pentru mireni
m-ademenea spre sala de-aşteptare.
Într-o dimensiune superioarã plânsului
pe-o plantaţie de lacrimi genetic modificate,
ne-am aliniat visele astrelor noastre;
la nevoie minţind din poziţii aplecate.
În viaţa mea de deşert inutil
n-am putut planta nici minciuni
nici fericiri altoite-n mucegai nobil.
Mi-am fãcut viaţa cu idei împrumutate.
Instrumentele muzicale fãrã sunete
sunau în parcurile pentru oameni mari.
Corurile cântau clar în cuvinte alintate
dar numai pe acorduri unanim închipuite.
Stãteam liniştiţi într-o salã de-aşteptare,
O garã slab luminatã, un capãt de linie,
vorbind de fenomene religioase de desfãtare.
Sinuciderea presupune a ucide pe cineva
pretinzând a nu-l ştii! Fãrã ezitare!
Ori îţi bagi degetele în ochi
şi te împuşti încet din exterior.
Dacã ţi-ai lãsat pãrul lung, dincolo,
poţi sã-ţi maschezi rana uşor.
Undeva prin mine...
înãuntrul meu
nu mai sunt eu,
am construit o lume subteranã
numai pentru tine;
un vis protejat de lege.
Apoi am simpatizat cu succes
tehnica scaunului din garã
dintr-o salã de aşteptare.
Parcã-s tot mai mulţi
parcã-i tot mai mare.
Trebuie s-ajungã trenul
ce-aduce o schimbare.
V-am fãcut o pozã cu cerul şi-un porumbel,
iar pe spate am descris tot ce era sub el!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Elianas mulţumesc mult pentru cuvinte frumoase şi sincere. Titlul...l-am vrut altfel...dupã poezie(nu e un stil foarte bine digerat dar aşa simt eu poezia)
Text cu metafore simtite,stil nou de a sintetiza metaforele ,tristetea parca te impusca fara sa te doara,singurul lucru pe care am sa il reprosez este titlu .e frumos dar mi se pare prea lung,mult succes inainte
