Fragmente de imagini neordonate
strânse brutal în grabã şi-n disperare
pentru a scoate câteva idei mai clare
în imposibila descriere natalã,
despre locurile copilãriei reale,
despre cum arãta casa şi curtea,
despre cum arãta lumea în partea aceea.
Îmi amintesc perfect prunul
din faţa casei, din el
vedeam foarte bine pãdurea;
ar fi ceva amintiri din ciutãnie...
pe gardul cu poartã
erau şapte uluci sparte.
Mi-amintesc serile calde de varã,
mergeam cu bunica sã lovim
cu bulgãri de pãmânt
în gãinile urcate-n copaci
iar ele fâlfâiau zburând
ca nişte stafii adevãrate şi rele
pe care-n somn eu le visam cãzând
lovindu-mã cu aripile lor
atât de mari şi grele.
Dar nu-mi amintesc multe
despre cum arãta casa şi curtea
sau cum era lumea-n partea aceea.
Reţin cã tot pe-acolo,
treceau mulţi oameni guralivi
şi cam tot de pe-acolo
rãsãrea şi soarele.
Fericirea copilãriei mele
se-ascundea între pãdure,
râu şi muntele spart.
Cam de-acolo veneau poveştile
cu lupii rai si vulpile viclene.
Pãrinţii mã ameninţau uneori
cu muntele şi cu pãdurea
şi parcã-mi plãcea...
Vara stãteam ore-ntregi prin copaci
privind atent
cele mai fine mişcãri din pãdure,
niciodatã nu s-antâmplat nimic
sau câteva pãsãrele rotitoare...
ori dupã ploile repezi de varã
se ridicau fuioare strãvezii
de abur leneş pieritor
apoi tãcere verde.
Totuşi n-aş mai putea spune ceva
despre cum arãta casa şi curtea
sau cum arãta lumea-n partea aceea.
