pe ţãrmul de ametist
rãdãcinã sunt
niciodatã arbore
vãzut de cineva ca semn al vieţii
cu raţiunea soarelui
mijind dimineaţa pe cerul voroneţ
cu echilibrul
pentru veacul scurs
precum sângele din degetul
înţepat de trandafir
în iarba sângerândã
las coroana
cu auz
şi vãz
tremurând
