am amuţit strigându-te
cu vorbe de dor
condamnate definitiv
dupã o judecatã sumarã
sã doarã
şi am orbit
vãzându-te dispãrut
din pozã
petru a doua oarã
înaintând
cu gând sã cucereşti
butoaiele
cu pulberi de plãceri
aruncate-n aer
acum
lasã-mã sã te simt
din scârţãitul mobilei
e noapte
şi uitã
sã mai pleci...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Melancolie, nostalgie, poate şi o fãrâmã de revoltã interioarã...versuri care rãmân în caracterul toamnei. Frumos!
