Am citit de curand un articol despre tinere talente şi promovarea în cadrul unui cenaclu literar. Era anexatã şi o fotografie în care tinerii îndrumaţi de un cadru didactic stãteau cuminti în cerc şi purtau discutii libere.M-am bucurat şi cu o plãcere detaşatã mi-am amintit de un moment foarte frumos din perioada â€renascentistã†a vieţii mele.În prima tinereţe (adica dupã 20 de ani) frecventam un cenaclu literar de putinã vreme.Aveam din copilarie un freamat interior pe îl transpusesem în versuri sau piese anemice de teatru şi musai trebuia sã-l împartaşesc. Era interesant. La fel ca si acum, esenţa este sã citesti din creaţia ta altora (aflaţi ca si tine în cautarea drumului interior sau în prezenţa unor persoane care te puteau îndruma ) sã primeşti şi sã-ţi însuşeşti critici , sã vezi cum şi ce mai scriu alţii. Începusem sã mã dumiresc cam ce implicã sã scrii şi la ce te expui cand împãrtasesti aşa ceva (nu mai spun de publicat). Imi placea sã vad adolescentii entuziasmaţi , plecand de la aceste întãlniri filosofand în contadictoriu în englezã sau francezã(exact ca marii scriitori în perioadele lor de inceput) şi disecand ce-a vrut altul sã zicã(scos în faţa clasei, adicã a tuturor).
La una din aceste întalniri m-am gandit ca ar fi bine sã-mi aduc o prietenã , pragmaticã de altfel, care voia sa înteleagã cum se coc poeziile şi â€marile†scrieri.Puteai sã aduci invitaţi interesati şi eu aveam unul de seamã. S-a asezat frumusel pe un scaun. Totul decugea normal , adicã un tanãr aspirant începuse sã citeascã din recentele randuri aşternute cu evlavie .Transfigurat de emoţie aştepta la final reacţii de la micul public. Fiind cam multã linişte prietena mea ia initiativã şi ‘îl ajutã †pe aceast adolescent . Începe sã-i explice ca poezia era frumoasã dar ca e â€friabilãâ€. Nu întelegea de ce suferã atat de mult în iubire la o varstã aşa de fragedã. Ca nimeni nu merita aşa o ardere interioarã şi cã de fapt valoarea unei poezii nu e datã de îmbrãcãmintea prea frumoasã a cuvintelor. L-a ars uşor rand pe rand cu â€floreta†minţii ei. L-am vãzut cum se schimbã la faţã şi cu o mare greutate în picioare s-a retras pe un scaun , topit de ganduri.
Am facut în aşa fel ca sa ieşim mai repede de acolo. Simţeam în spate privirile ascuţite ale celor prezenţi. Pe drum am încercat sã mã gandesc putin. Îl înţelegeam pe acel tanãr , care â€scormonise†serios în sufletul lui şi care avusese capacitatea sã dea o formã la ceea ce traise şi o întelegeam şi pe ea .Mintea nu cunoaşte modalitãţi empirice de exprimare ci doar un realism independent. I-am explicat ca pãrerea ei conteazã dar cã modul în care a comunicat nu a fost unul bine ales. Sã analizezi la sange un om care (indiferent de substraturi) expune cu sensibilitate o parte frumoasã din el nu e cel mai indicat lucru pe care sã-l faci. Cert este ca i-a parut rãu ca n-a fost bine înţeleasã şi voia sã se întoarca . Am mai discutat şi a abandonat. Acum dacã e sã analizez dezvoltarea noastrã ulterioarã vãd transformãrile pe care doar timpul le permite. Adicã eu am învaţat sã nu mai gãsesc realitatea decupatã ci ca un întreg şi prietena mea lasã experientele sã releve senzorialitatea existenţei.
Cu drag,prietenei mele…
PS: In loc de La multi ani !
http://artelesistiintelevietii.wordpress.com/
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Citit cu placere, din fiecare experienta, fie ea negativa sau pozitiva, invatam ceva, din acest motiv evoluam...prietena, tanarul poet si cu tine, ati avut fiecare cate o traire, desi separata... dar in acelasi sens...ea se numeste POEZIE
