Sub tei in gradina din Copou
La o gura de versuri cu cel mai dintai,
Vorbim vorbe goale inecate-n ecou
Eu, Eminescu, inima mea si inima lui.
Un vant de resemnare m-adie si ma bate,
Imbatat de dorinta si ganduri desarte,
Ma asculta Mihai, imi spune ramai!
Fiindca e singur-doar el si inima lui.
Ii-s grele frunzele de atata stres si dor...
O Doamne mi-ai luat inima si-ai sadit-o-n pamant.
Ani de secunde traite in zbor
Imi rad acum si-mi ucid orice gand.
Taci..taci..taci.
Taci.ti se-ngroasa venele de-atata asteptare.
Verdele tasneste aprig prin frunzisu-ti de emotii si dezamagiri
De atata timp pierdut si tainuitele dureri.
Timpul n-asteapta nimic in lume
Fuge, fuge nu ma iarta, ma-nspaimanta,
Doar Mihai si teiul vesnic mai privesc si mai m-asculta...
N-am sa astept nici eu, dar soarele apune.
Dar..in ochii tai iar soarele rasare si iar ma scufund in a ochilor tai mare.
Acum, ma las ascuns in verdele unui tei,
Pentru ca-s doar eu, Eminescu, inima mea si inima lui
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Fie-ţi inima şi cuvintele binevenite (ale tale, cã a marelui maestru pe care-l cânţi erau deja aici) în acest cerc virtual al creaţiei şi conversaţiei! Mult succes!
