Vai! batrana doamna… iese.
Tremur, tremur si de ape si de vant si de praf de stea marunt.
Stelele-adormite-n zare se desteapta pe moment
Si sub felinarul lunii se aseaza-n regiment.
Miez de noapte lina, alba suna-n trestii orchestral.
De sub frunzele uscate-odata iese mugur peste mugur,
Catedralele de verde, violet si rosu aprins
Se ridica-n clar de noapte luminand, pe sub soarele-abia stins.
Sangele pamantului se aduna-n vene, vene
Si prin boltele de codrii tasneste usor, alene.
Varf de pui de arbust de mai trage viata iar activ,
Iara iarba cruda, noua se astern-n portativ.
Verdele-n puhoi se-ntinde peste cerul tamaiet,
Aerul se-mprospateaza de-a lui boare, de-a lui seva,
Amazoanele din calde tari intoarse fac absentele prezenta
Si pe voci mai sus, mai joase tot solfegiul mi-l repeta.
Hai! mai vino-odat’ tu martie si aprilie…v-ati dus…
Ce cu gamalii de muguri si cu ghiocei de vata
Ma stergeati la ochi de lacrimi si la inima desarta.
Mii de zile, ceasuri, clipe se-nnodasera din vreme,
O secunda si-o himera spulberara orice aripi in cadere.
Oastea mea de ganduri bune si emotii,
Un batalion de soapte, sentimente, versuri…
Un Poseidon de huma, ceara vorbelor de dulce
Il topi si-l ineca in suvoaie de surasuri si schimonoseli natange.
N-au sa mai rasara pe catargu-ti ‘nalt firele de soare,
Ci pe puntea mintii tale se intipari o carte
Ce din apele primordiale se nascuse mai cu of, mai cu sudoare.
Dar in zilele de glorii nu uita c-o voce-n spate
Iti sopteste in surdina:â€Nu uita, esti trecatoare!â€.
Iti iei zborul acum si-n bataia ta din aripi,
Rasarita din pustiuri, sfarmi cetati si ziduri ‘nalte,
Prin crenelu’-ngust al mintii si prin crestaturi de ganduri
Ma ochesti si cad zacand, cu privirea-n van si-n larguri
Implorand uitare iarasi fara doar si fara poate.
Bat la porti in vesnicele ceasuri de apus…
Insa tu Elena cu-a ta Troie v-ati ascuns.
Intre stancile nepasarii v-ati retras si v-ati speriat
De-un biet grec ce v-adusese sfinte ode, imn de slava inchinat.
Dar pustiul se strecoara si isi face loc subtil…
Si cu gratie coboara dintr-a vechime un musafir.
Mai ramase-un ochi de panza stramt si descusut de viata,
Prin el pacea-ntunecimii sulfa rece clipe,-n ceata.
Vai! batrana doamna… iese.
Peste somnul des al lumii se intoarce bland, pasind
Si se-aseaza-ncet deasupra ca sa-nceapa-alta poveste
Cu alti zei si-alte castele, dar cu acelasi dor plangand.
