Câini vagabonzi aşteaptã noaptea,
Sã poatã alerga liberi,
Sã poatã vorbi omeneşte.
În colţul unei strãzi o umbrã pãşeşte,
Fumul de ţigarã îi contureazã chip
Gânduri şi vise.
Câinii au semnale precise,
Dezleagã Luna sã poatã zbura
Deasupra metropolei nocturne,
Aripile se mişcã uşor, Luna scoate un ţipãt,
Stelele par pumnale subţiri de argint
Înţepând frenetic negrul celest.
Câinii aleargã, nãluci sãlbatice,
Vânãtoare de imagini noctambule
De îndrãgostiţi înlãnţuiţi de-o bancã
Atârnând de firul infinit
Al timpului explorând ornicul catedralei
Ce anunţã doar secunda în care
Cineva se naşte
Sau moare.
Câinii beau din fântânile arzând multicolore,
Dau buzna în fast-food
Sã lingã vocalele satisfacţiei sãţioase,
Prea sãtui se hârjonesc printre trandafiri
Rãvãşesc pãrul ierbos al parcului
Care râde nebuneşte în aşa joacã.
Se opresc brusc, adulmecã liniştea..
Trece fulgerãtor o formã,
Undeva se simte vibraţia rãului,
A iubirii ucise.
Câinii mârâie, latrã cu ecouri lungi
Chemând ploaia sã spele canalele pline
De dejecţiile purgatoriului uman.
Câinii aleargã mai departe, hãituie furtuna
Visând cum noi ne topim
Sub picãturile grele...
