O vrãbiuţã zãri pe ogor
Odihnindu-se un maiestuos cocor.
Se apropie cam fricoasã,
Dar fiind de neam norocoasã
Sui pe un cocean uscat
Şi imberbã l-a salutat.
El pãrea gânditor,
Privea în zare, visãtor,
Pãrea cã nu observã cum biata pãsãricã
Turuia în urechea dumnealui
Şi cât era de micã
Îl fãcu sã o priveascã mai cu temei,
Întrebând-o sec: ce vrei?
- Domnule cocor,
Eu zborul îl ador,
Urmãresc stolul dumneavoastrã
Cât de sus poate sã pluteascã!
Ştiu cã plecaţi departe,
În lumi de soare scãldate!
Ce mult aş vrea sã vãd şi eu lei,
Aţi auzit de ei?!
Sau uriaşi elefanţi,
Ori tigrii vãrgaţi!
E aşa, o altã viziune,
Zici cã n-ai trãit degeaba pe lume!..
Cocorul rãmase gânditor,
Ridicã puţin un picior:
- Pãrerea mea e sã nu pleci d-aici!
Ai aripi prea mici!
Morala spusã de neam pãsãresc
Ne-arata cã oamenii degeaba idealuri clãdesc
Dacã aripi pe mãsurã în suflet nu cresc!
