Un melc se vãita peste mãsurã,
La un coleg ce molfãia liniştit,
Cã a înnebunit,
Îl supãra ceva la danturã
- Mãi, care dintre ele
Din alea 20000 de mãsele
O fii vinovatã
Cã o arunc pe datã!
Prietenul îl studie cu atenţie
Şi fãrã nici o retenţie
Rezumã cu seninãtate:
Sunt cariate,
Toate!!!
Ştiu cã n-o sã-ţi placã,
Dar e necesar,
Sã porţi placã!
Astfel
Apãru primul melc
Cu dinţi de oţel
Şi candriu de foame,
Se repezi la nişte bame
Din ce se ospãtã,
Tot mai tare se umflã,
Înţeleg
Cã i se fãcurã ochii ca la melc.
Şi dintr-o datã un vaier,
Casa din spinare îi sãri în aer!
Morala ceva ştie,
Stã în cochilie
Şi te îndrumã sã nu caşti gura
La orice binevoitor
Ce se crede doctor,
Prostia dãuneazã
Şi uneori explodeazã!