astãzi sunt iarba ce o cãutai
într-o pasagerã incursiune prin spaţiul de relaxare,
stupoare!
sunt totuşi iarba,
cãpuşele
atentînd la amicul patruped
ce l-ai scos în plimbare
nu-mi aparţin,
nici fumul de grãtare
nici muzica aia
impertinentã şi tare,
eu sunt doar iarba,
roua nu am putut-o pãstra,
semãna
cu lacrimile tale cînd existenta
devine contondentã,
nu sesizezi starea mea suspectã,
norul acela te va alunga cu o ploaie neprevazutã,
tot eu,în forma caducã,
îmi pregãtesc starea discreta pentru ziua cînd
mã vei rãsfoi în doar doua dimensiuni
şi-o dedicaţie.
