Când noaptea iar se joacã în creanga de cristal
Şi bolta printre ramuri se naşte iar albastrã,
C-o nouã picãturã al timpului pocal,
Ce clipa de argint mi-l umple la fereastrã,
Mã cheamã sã privesc cum fluturi albi de nea
Tot zburdã printre ramuri cu soarele în gând
Şi-adorm apoi…Covor albit…Parcã ar vrea
S-astupe noaptea neagrã ce iese din pãmânt…
Tot fluturi sunt şi gânduri ce îmi roiesc în jur
Când glasuri violete mã-nvãluie tiptil,
Dar, ca Cenuşãreasa, pierdut-am un condur
Şi-n el aveam norocul…Şi-un fir de trandafir…
Iar prinţul din poveste care ar fi sã vie
E dus pe alte drumuri…S-a rãtãcit prin munţi…
O fi ştiind şi el cã nu a fost sã fie!...
Multe cenuşãrese!...Prea mulţi conduri pierduţi!...
Lucia Pãtraşcu Brãila
