Suntem sãraci de tine!...Şi de rost!...
Ne poartã vântul frunze pe uluci…
Nici nu mai ştiu deloc cum ar fi fost
Sã stai aici cu noi!...Sã nu te duci!...
Cã te ştiam acolo, aplecat,
Cum şlefuieşti cuvinte, slovenind
Noi gânduri…Noi poveşti…Înconjurat
De â€ţRepetabila povarãâ€, ca un nimb!...
Dar a venit o zi cu soare blând,
Lucind prin ramuri dulce-arãmite,
Dând veste ca un trãznet!...Ca un gând
De necuprins!...Cã te-am pierdut, iubite!...
Acuma unde pleci?...Unde mai scrii?...
Cui vei mai ţese vãlul argintat,
Cu care ne-nveleai în nopţi târzii
Şi ne purtai spre cerul înstelat?...
Şi mã întreb acum, la ceas pustiu,
Când mi se-ngânã-n lacrimi orice gând
Cu tot ce ne-ai lãsat, oare am sã ştiu
Sã nu mai fiu sãrac?...Şi nici flãmând?...
Merindea ta de visuri sã-mi ajungã
Cât m-o lãsa Preasfântul printre vii!...
Şi când ar fi sã plec, s-o aşez lângã
Modestu-mi testament!...Pentru copii!...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mulţumesc, Anna! Îmi face plãcere sã te simt alãturi.
Vã mulţumesc pentru cã simţiţi la fel ca mine o dragoste deosebitã pentru versurile acestui poet şi un regret nesfârşit dupã ce ne-a lãsat singuri, numai cu amintirea sa.