Suspinã dupã prima crimã,
varsã lacrimi, spalã ruine,
gânduri, gânduri, prinse-n rime,
fãrã... Fãrã formã!
Ucide clipele pe rând,
neînţeles şi renegat,
pentru gândul dezlegat,
lãsat orfan... Flãmând!
Renaşte din propriai sãmânţã,
o lume nouã, fãrã moştenire,
cu o ordine aleatorie,
între faptã... Şi cãinţã!
Ucide sec, din instinct,
întâi un vis - primul destin-
spalã pãcatul anonim,
prezis, prescris... Intuit!
Dar cine eşti tu?
Fãrã formã, fãrã gând,
primul şi ultimul la rând,
rãtãcit... Doar tu!
Cheia destinului,
cãrari ascunse, întortochiate,
ce nu duc niciunde, rãtãcite,
predestinate... Eşecului!
Rãpus, rãnit, rãzvrãtit,
te arde furia, neputinţa,
te seacã umilinţa,
la prima crimã... Ai pierit!
|
