I
A fost…
a trecut Visul!
Sãrutul tãu, rece, poate, din nimicuri,
M-a metamorfozat,
sincer!
Sãrutul meu, adâncul,
Ştiu cã înseamnã
Nimic
pentru tine, Nebunia mea!
pe când urcai în autobus,
Nu m-ai vãzut, nici nu trebuia…
te-am privit, am pãşit.
Ştii, mai bine lãsãm
Totul
aşa, e mai bine
sã existãm, tu, ah!
Eu în eşecuri!
I’m sorry, my Earth!
II
Iar acum,
stând singur în camera
Întunecatã,
cu poeziile mele, Ale tale!
trãiesc oglinda ochilor,
înaripata!
Nu am vrut sã te jignesc
cu sentimente!
Am crezut,
am fost cu capu-n nori,
ştiu,
În nemurire.
nu te supãra…
III
Nu existã adevãr fãrã minciunã,
se spune!
Tu
eşti minciuna mea!
sãrutul sufletului, veşnic,
veşnic.
Câte zile oare-am stat,
înnebunitul,
În faţa gândului, în faţa
Existenţei tale.
a trecut, nu-i aşa?
a fost o vreme…
IV
şi când te gândeşti,
-da, acum râd, nu mai am ce sã fac-
Cã mulţumit-am
lui Dumnezeu,
de nimicul tãu! Acum scriu…
Vãrs picãturã de oglindã,
îmi vãrs ochii:
De ce?
Trãieşte-te!
mai ştii când ai oprit timpul,
Când stãteam încremenit,
Rece, Cald,
apoi mã uitam în mercurul tãu,
Tãceam, te învãluiam în nimicuri,
Doar în suflet. Ştiai….
de ce e atât de greu,
Doamne?
V
Te înalţi cu Soarele.
eu, la intersecţia
noastrã,
Te privesc.
ştii cã ai însemnat… ?
Acum e simplu: exişti!
gata!
gândul meu e-acoperit cu praf,
E vechi, clişeul!
nu am prins Apusul,
Rãsãritul
Cu tine,
nu am ştiut decât
Sã te plictisesc cu aste
foi!
asta e viaţa mea, Acum!
Tu te continui,
eu mã opresc aici. Abstract.
Nu existã Adevãr fãrã minciunã:
Nu existã viaţa Noastrã.
e doar iluzia…
|
