Capul a cazut usor pe umarul ei, apoi… o lacrima, un zambet si traire. Am ras cu isterie, am scos toate privirile din mine, toate vietile! Apoi… am ratacit, am inceput sa plang, sa plang, sa plang. Din nou privirea aplecata, apoi am trecut cu mana, sau cu privirea, o mangaiere prin paradis de iarba castanie! Am continuat sa plang!
Transa a fost intrerupta de mana ei, care mi-a prins-o pe a mea. La fel cu am prins si am muscat ploaia, ea imi da nimicuri! Pentru o secunda… Apoi, ca intr-o sceneta bine gandita, ne indepartam. Ingenunchez, privesc neantul si incep sa urlu. Da, sa urlu, sa urlu nebuneste, pentru a trezi acest fum al nebuniei si in alti oameni. Apoi ma ridic si stau. Mereu mi-a placut sa ascult vantul. Acum am impresia ca ma darama, ca sunt lipit pe doua ace in bataia lui! Zambesc, zambesc cu ochii in oglinde! Zambesc! E tot ce mi-a ramas.
Lumina a imbatranit. S-a pierdut in urma, in privirea ei! Eu exist, ea traieste, privirea rataceste! Capul a cazut usor pe umarul ei, pe umarul sperantei…
|
