Era o zi obişnuitã, exact ca toate celelalte. Asta pânã când, chiar în momentul în care o rândunicã se aşezase neauzitã pe pervazul ferestrei, o fetiţã cu ochelari din prima bancã s-a ridicat în picioare şi a întrebat-o pe doamna profesoarã:
- Eu nu prea ştiu ce înseamnã de fapt frumuseţea. Am tot auzit de ea, dar…
Doamna profesoarã a zâmbit, iar apoi, dupã un moment de gândire, le-a propus copiilor ca, a doua zi, fiecare sã aducã cel mai frumos lucru.
Apoi rândunica s-a ridicat în zbor, speriatã de sunetul clopoţelului. Voioşi, copii au plecat spre casã.
A doua zi, profesoara i-a întrebat dacã au uitat de tema pe care le-o dãduse pentru acasã: definirea cuvântului frumos. Copiii nu uitaserã. Fiecare scotea din pupitru o floare, un fluture, o piatrã lucitoare, un şirag de mãrgele, şi tot aşa, o mulţime de lucruri, care de care mai frumoase. Doar în spatele clasei, în ultima bancã din rândul de la geam, o fetiţã bruneţicã stãtea nemişcatã privind fix tãblia mesei.
- Dar tu, Ioana, tu ce ai adus? o întrebã profesoara.
- Eu… Eu am vãzut un fluture tare, tare frumos, dar, când am vrut sã-l prind, mi s-a fãcut milã de el şi… apoi am vãzut o floricicã roz tare drãguţã, dar, când am vrut s-o rup… n-am putut, cãci mi s-a fãcut milã de ea şi… mai apoi am gãsit un puişor. Era aşa de galben şi de pufos… Apoi însã mi-am dat seama cã a cãzut din cuib şi l-am chemat pe tata sã mã ajute sã-l pun la loc. Din cauza asta nu am reuşit sã aduc nimic şi-mi pare tare rãu cã, probabil, dumneavoastrã o sã-mi daţi o notã proastã…
- Nu, draga mea. Dimpotrivã, ceea ce ai adus tu e cu adevãrat frumuseţe. Adevãrata frumuseţe. Cãci tu ai adus astãzi sufletul tãu, iar asta, cu siguranţã, meritã un zece în catalog.
Dar tu Mihai, scrii foarte frumos! Impresionezi prin cursivitatea naraţiunii şi prin acurateţea ei. Cu toate cã textul este redus ca dimensiuni, cu mult talent şi puţine cuvinte, creionezi un tablou cu imagini detaliate, cititorului revenindu-i sarcina de a viziona textul.Felicitãri.
