Mi s-au incurcat ochii intr-o panza de
paianjen.Era frig.Era ceatza. Sau poate eram
doar eu imbatata de caldura mea.Copacii se
scurgeau usor catre nori, agatand ciori si
frunze.imi foshneau pasii pe respirari de
pietre ude.Eram prea calda. Imi inghetzase
zambetul pe fatza shi plangeam.Totul era
plus shi minus, iar eu doar semn de
intrebare.Murisem copil shi era ceatza.Imi
intra piatra in sange shi ea respira pentru
mine.Eram numai ganduri shi cetate.Imi
inflorisera turle de biserici in irishi, iar
porumbeii imi erau degete.Eram doar una,
unu,un,eram durerosul singular.Shi pashii
erau uzi shi vorbele mute.Se afishau
ferestre impertinente ce tzipau cu sticla
sparta. Mi se prabushea fiintza pe arcada
unei fruntzi albe.Shi totushi eram una.Ma
dureau porumbeii, ma dureau pietrele,
respiram zid. Uitasem sa vorbesc, sa tzip.Ma
revarsam pe hartii albe cu furnici
albastre.Albastru. Albastru nu era nimic, nu
era cer, erau doar cuvinte.Cuvinte
nerostite, cuvinte mute, inchise in limite
de suflet.
Ma uitam spre orizont.Nu-l vedeam.Il
ghiceam doar, in spatele tuturor ingerilor
draceshti ce mergeau cu sacoshe in mana.Le
cadeau penele roshii, patand ceatza gri.Shi
cantau clopotele in ritm de inimi ;shi ma
mai odihneam putzin pe arcada fruntzii albe,
shi ma simtzeam mai egoista ca oricand.M-am
oprit sa-mi ashez penele pe o banca, pe o
clipa, pe o frunza.Cautam un soare la care
nu aveam dreptul.M-am multzumit cu o luna ce-
si taraia dupa ea droaia de stele pe case,
pe pietre, pe cladiri, in biserici, pe mese
de altar shi in ochi caprui.Am luat luna shi-
am intors-o pe toate partzile, am disecat-o
shi-am ucis-o, i-am dat viatza shi am facut-
o una.A inceput shi ea sa planga, sa-shi
adune stelele shi sa-shi doreasca ingerii.A
plecat.Am ramas cu negrul noptzii, shi cu
linishtea, muta, opaca, am ramas in iad.Mau
cazut toate penele shi-am ramas cu sufletul
gol shi s-au cascat guri shi s-a aratat cu
degetul.Shi-am plans din nou.Am plans cu
luna, cu pietrele, cu banca shi cu ceatza.Am
plans pe arcada mea alba.Am plans cu
furnici, caci eram pamant shi miroseam a
iarba.Eram uda shi rece shi aveam caldura in
copaci shi in pashi.Eram pretutindeni, asha
cum voisem, eram necuprinsa,shi-i aveam pe
totzi.Eram pamant Eram cu flori, cu mortzi,
cu ura,cu iubire;eram cu toamne shi ierni,
cu shcoli shi copii, eram un vis.
Banca era rece shi mi se umezisera
hainele.Aveam albii de lacrimi pe obraji shi
paianjenii imi facusera panze pe ochi.Am
pashit din nou pe pietre shi mi-am adunat
penele risipite.Erau calcate in picioareshi
moarte.Tzipa vantul printre ele shi clipele
plangeau monoton.Statuile adormisera cu
bronzul in bratzele sculptorului.Vedeam
linii continuie shi linii continuie shi
rasfirate, adunate shi intinse, zambind shi
plangand pe suprafetze albastre.Albastru.se
arata un ochi de cer, clipi timid shi fugi
speriat intr-un coltz de inima.Peisajul
credea doar in gri, neutru shi plat, cu
ceatza shi ciori.Porumbeii se agatzau de
mine shi-mi impartzeau pene.Ma
incalzisem.Era bine.Am invatzat sa vad ceea
ce nu e , sa simt tot ce e , shi voi invatza
sa-mi iubesc arcada alba.Shi nu e roz shi
nici albastru.E gri.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Bun venit, Oana! Scrii frumos. Dar de ce folosesti în text sh, tz etc. pentru diacritice, când ele sunt suportate în original pe site?
