Clandestină,
clipa se strecoară,
prin înverzita măgură,
altar de la hotarul
dinspre răsărit;
o alta se grăbeşte
să sară coarda pleoapei
ce se-nchide lin,
la asfinţit;
clipă după clipă,
la zenit,
alunecă-n clepsidră,
la umbră de suflet
să se primenescă
cu divinitatea
destinului sortit.
Iar când pe cer,
Prinţesa cu pleoapele
închise
îşi plimbă maiestuoasă,
în mister învăluită,
rotunjimea-i luminată,
fugara clipă
se scurge ca o umbră
printre stele,
să treacă crepusculară,
prin altarul orizont,
să deschidă fereastra...
altei zile.
