Oriunde poţi gãsi puţinã linişte. Sau câte
ceva care sã te atragã.
Stând în casã, printre borcanele de
murãturi, printre atâtea cârpe şi lucruri
puse cu rost şi fãrã rost, printre câteva
firimituri pe care tu însuţi le aduni, tot
gãseşti câte ceva pentru tine, câte ceva
cald care te cheamã deschizându-ţi pofta
pentru un joc absurd.
Ştiu cã poate ai fi vrut sã ieşi afarã sã
fugi dupã fete sau dupã bãieţi. Sã le
stropeşti cu apã pe furiş de dupã colţuri;
sau sã hãlãduieşti cu ei şi sã-ţi dezvãlui
toate puterile cunoscute şi necunoscute; sã
arunci cu zâmbete pe toate strãzile şi spre
toţi oamenii ca mai apoi sã aştepţi ca şi
aceştia sã te copleşeascã cu ploi ale
zâmbetelor lor. Ştiu cã poate ai fi vrut sã
te joci de-a mâinile cu vreo fatã de vârsta
ta, sau sã asculţi la câte-un vorbãreţ cu
tâlc în care de-obicei se-aruncã cu pietre.
Poate cu siguranţã ai fi fãcut toate astea.
Dar tu, stând pe lângã pereţii mai
mult sau mai puţin desenaţi, tot de tine(pe
vremea când credeai cã poţi lãrgi casa la
infinit)…nu te vei plictisi, cãci îţi spun:
prin unghere poţi gãsi câte ceva pentru
tine, un semn care sã-ţi spunã atât de încet
ceva, încât sã stai cu urechile deschise o
zi-ntreagã.
Şi la un moment dat, fiind foarte înnorat
afarã, nu te vei mai uita la lumina difuzã
aruncatã printre atâtea obiecte, ci vei
vedea cãldura înãuntrului.
Pe aragaz fierbe o oalã. De fapt fierbe doar
apa din ea. Şi te va chema aburul ei la un
joc cu palmele. O sã te opreşti sã simţi
cum îţi încãlzeşte mâinile şi o sã te joci
pentru o clipã cu imaginea fundamentalã a
fierberii. Adicã vei putea înţelege prin
acea fierbere tainicã dinãuntrul casei tale
ceva despre lumea de-afarã.
Nu vei putea sã stai mult lângã
farmecul pe care-l descoperi într-un colţ
dinãuntrul casei; cãci bucãtarul şi nici
stãpânul casei nu vor înţelege nici ce faci
nici ce-ai vãzut tu. Ci ca o pisicã agilã
sã mergi printre toate lucrurile gustând din
câte-un secret tainic doar de tine înţeles
şi doar ochiului tãu arãtat. Şi niciodatã sã
nu umbli fãrã vreun pretext. Du-te sã mai
bei apã şi prelungeşte cãutarea cãnii…poţi
sã bei apã şi fãrã sã-ţi fie sete; curãţã
nişte cartofi sau spalã nişte fructe şi fii
şi tu aşa, mai încet ca de-obicei, ca sã
guşti ascuns fiind în câte-o treabã din
tainicurile secrete. Cãci care dintre
pãrinţi nu-şi va întreba copilul ce face de-
l va vedea cã umblã prin casã ca o fantomã
sau cã stã în mijlocul bucãtãriei ca o
statuie. Iar dacã te duci spre colţurile
reci şi mai goale ale casei, vei simţi
mirosul de ipsos şi nici nu vei bãnui gestul
sigur şi mâna caldã a muncitorilor care ţi-
au ridicat casa, ci vei simţi doar veşnicia
lumii ascunsã într-un perete mort. Vei simţi
opacitatea tuturor oamenilor care-ţi închid
uşa sufletelor lor în nas şi te va cuprinde
un val de entuziasm sã-i deschizi cu
iscusinţã şi cu cãldura ta. Dar vei vedea
tot în peretele acela rece parcã toatã
neputinţa condiţiei umane, vei simţi atunci
cã nu e drept, şi vei vrea sã te revolţi. Şi-
ţi spun, cã trebuie sã ai rãbdare… cãci cu
rãbdare neputinţa trece.
În tot acest timp al contemplaţiei
tale, sã taci din gurã; şi sã nu strigi
decât înãuntrul tãu cãci dacã vei striga
înafarã, imediat vor veni ceilalţi şi-ţi vor
nãpãdi toatã înţelegerea cu ochii lor orbi.
Şi asta nu-nseamnã cã trebuie sã fii singur,
ci doar sã te ascunzi cât timp ţi se
dezvãluie tainicul, ca sã poţi sã-l
primeşti. Şi odatã ce l-ai primit, îl vei
putea spune câte unui om, în parte, fiecãrui
om pe care-l crezi în stare sã audã.
Sã treci de la lucruri mari la
lucruri mici fãrã nici o oprelişte. Sã te
apleci la furnicile din sufragerie (sã şti
cã acolo în sufragerie, lângã ghiveciul cel
mare cu filodendron, cam umblã câteva
furnici). Şi de la privirea furnicilor
ãlora, sã treci la a privi tavanul, fãrã
dispreţ cã e mort, sau fãrã sã-i dai
întâietate cã este foarte mare.
Cãci sã ştii cã nu întâmplãtor stai atâtea
or sub el.
Şi când e prea mare dezordine în camerã, sau
sunt prea multe lucruri şi nu poţi sã faci
ordine cã nu cunoşti rostul fiecãreia, sã nu
te enervezi. Sã nu te enervezi niciodatã; şi
nici sã te deprimi, ci sã te întinzi pe un
pat sau pe jos, sã ridici privirea spre
tavan, şi sã-ţi imaginezi cã tavanul este
podeaua. Sã te plimbi niţel pe el, şi-apoi
camera va pãrea mult mai spaţioasã.
Şi dacã te va întreba cineva ce faci, sã nu
spui cã mergi pe tavan, sã nu-i spui decât
celui care va putea şi el sã profite de pe
urma acestui joc.
Sã nu tânjeşti niciodatã sã pleci
afarã când nu e vremea. Şi din porunca
stãpânului casei sã nu faci o lege neagrã ci
o oarecare întâmplare; o oarecare mişcare a
naturii pe care tot Dumnezeu o coordoneazã.
Sã nu faci din înãuntrul acesta, încãperea
aceasta, o puşcãrie, cãci nu e cu nimic mai
prejos decât lumea întreagã.
Atunci când e sã stai în casã, sã contemplii
lumea de-afarã, înãuntrul ei. Cãci îţi spun:
tu, când ieşi afarã, în lume, ieşi pentru
adâncul lumii ci nu pentru suprafaţa ei. Şi
îţi spun cã adâncul lumii de-afarã îl poţi
gãsi şi în casã. Doar cã trebuie sã te uiţi
cu atenţie, şi asta când nu ai treabã, cã
dacã ai treabã, casa nu-ţi ţine decât drept
paravan, contra vântului, ploii, iernii şi
ceţii.
Şi încã ceva(dacã poţi sã mai ţii
minte), sã şti cã treburile orbesc ochiul
deschis cãtre contemplaţie; nu sunt rele, o
sã-ţi trebuiascã în drumurile tale. Dar sã
nu devii rob lor. Şi sã şti cã dacã te
opreşti din treburi sã asculţi la vocea
tainicã a adevãrurilor lumii ,iar ceilalţi o
sã-ţi spunã cã eşti un leneş, sã ştii cã
leneşul are ceva foarte bun în el.
Dar acum, pe bunã dreptate, când o
sã ieşi afarã sã faci exact aşa cum faci tu:
Sã fugi dupã fete sau dupã bãieţi, sã
hãlãduieşti cu ei, sã te joci cu vreo fatã
de vârsta ta de-a mâinile, sã arunci zâmbete
pe toate strãzile şi spre toţi oamenii ca
mai apoi sã aştepţi ca şi aceştia sã te
copleşeascã cu ploi ale zâmbetelor lor.
Cu drag, scrisoare mama pentru copilul
închis în casã.
